„Messi nu riscă închisoarea”

„Messi nu riscă închisoarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa spaniolă a explicat în detaliu pedepsele pe care le-ar putea risca Messi pentru evaziune fiscală în cazul în care este trimite în judecată de procurori
Știrea legată de ancheta demarată de Fiscul spaniol împotriva lui Leo Messi și a tatălui său a ținut ieri prima pagină a tuturor ziarelor iberice de sport. Asta și din cauza faptului că publicul din Spania este mult mai sensibil la astfel de probleme după ce criza a lovit puternic Peninsula Iberică, iar șomajul a atins cote alarmante, ridicându-se la 25%! Este vorba, totuși, de o sumă uriașă datorată Fiscului, 4,1 milioane de euro.
Una atât de mare, încât Messi riscă chiar și închisoarea, conform Codului Penal spaniol aflat în vigoare. Pentru că articolul 305 al Codului Penal presupune o pedeapsă cu închisoarea între doi și șase ani dacă evaziunea este mai mare de 600.000 de euro.

„Se înțelege cu Fiscul și scapă”
Totuși, mai mulți specialiști contactați de „El Pais” și de site-ul postului „Eurosport” au declarat că „decarul” Barcelonei nu va face nici măcar o zi de închisoare. „Situația în care se află jucătorul este destul de periculoasă. Însă nu cred că se pune problema de închisoare. Având în vedere importanța cazului, Messi ar trebui să scape doar cu o amendă, pe care ar trebui să o plătească fără probleme”, a spus Juan Sobrino, un expert în taxe, contactat de „Eurosport”.

Messi a avut un venit de 33 de milioane de euro în 2012
Poziția lui Sobrino a fost confirmată și de Jose Maria Mollinedo, lider sindical al angajaților din Ministerul Muncii. „Jucătorul riscă pedeapsa cu închisoarea, dar nu va sta vreun an închis. Dacă Messi ajunge la un compromise cu Fiscul, atunci totul se va încheia”, a concluzionat Mollinedo pentru „El Pais”. Însă atât Sobrino, cât și Mollinedo spun că argentinianul va trebui să plătească cel puțin dublul și cel mult de șase ori suma datorată. În cifre, acest lucru se traduce între 8,33 și 24,99 milioane de euro. Conform „El Pais”, Messi a avut un venit de 33 de milioane, luând în considerare atât salariul, cât și veniturile din publicitate.

215 milioane de euro este valoarea lui Messi, estimată de o firmă italiană

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×